Teoria conspirației despre testele nucleare: cum au rezistat camerele video ce au filmat exploziile

Se pare că trăim în vremuri paranoice, în care, zi de zi, apar pe internet tot felul de teorii ale conspirației și așa-zise dezvăluiri despre adevăruri secrete și mușamalizări elaborate făcute de guvernul SUA pentru a ascunde realitatea unor evenimente. Ultima idee din acest șir lung de teorii susține că filmările video ale testelor armelor nucleare sunt, de fapt, false. Iar argumentul suprem este adus de faptul că, aproape sigur, camerele ce au filmat exploziile nucleare nu ar fi putut rezista forței acestora.

Teoria conspirației despre testele nucleare

Dacă e să analizăm atent, avem de-a face cu o nedumerire cât se poate de convingătoare, la prima vedere: cum a fost posibil ca ceva atât de delicat precum o cameră video să reziste unei forțe apocaliptice așa cum este cea declanșată de o explozie nucleară? Mai ales dacă vorbim de tehnologia de acum câteva decenii.

Originea acestei întrebări se află într-un episod din podcastul de mare succes, The Joe Rogan Experience, ce arată o filmare făcută în anii 1950, cu o explozie nucleară ce distruge clădiri, case și mașini.

În comentariul ce însoțește imaginile, miliardarul Marc Andreessen pune la îndoială autenticitatea filmării, atrăgând atenția asupra unor detalii anume și, în mod special, asupra camerei ce a supraviețuit forței exploziei, scrie IFLScience.

Având un impact mare la public, începând de a doua zi, rețelele sociale s-au umplut de comentarii ce susțineau o adevărată teorie a conspirației în privința testelor nucleare.

O postare pe Facebook, citată de Reuters, a distribuit o filmare și a întrebat: „De ce nu apar camerele de filmare în aceste video-uri ce arată cum exploziile nucleare spulberă case?”. Persoana care a făcut postarea are și un răspuns previzibil: „Se pare că am fost mințiți timp de decenii de psihopați”.

Alți internauți au pus la îndoială, deja, chiar și realitatea bombardării cu arme nucleare a orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, din cauză că oamenii trăiesc în continuare acolo, în ciuda dezastrului nuclear.

O altă persoană a pus, pe Instagram, problema la modul cel mai direct: „A înscenat guvernul SUA filmările cu testele nucleare?”.

Cum au rezistat camerele video ce au filmat exploziile

Răspunsul scurt este: nu, nu a înscenat. Cum știm asta? Ei bine, există sute de documente ce descriu istoria nucleară americană, inclusiv modul în care aceste teste au fost filmate. Există chiar și cărți ce analizează în detaliu acest aspect.

Multe dintre testele nucleare filmate au avut loc în Pacific sau în Nevada, departe de zonele populate. Filmările au fost folosite ca sursă de informații pentru ca cercetătorii să analizeze natura și puterea acestor explozii nucleare.

Chiar dacă au fost realizate acum câteva decenii, echipele de filmare au avut la îndemână tehnologii de ultimă oră, la acea dată, în ceea ce privește camerele și lentilele folosite, tehnologii adoptate ulterior și de Hollywood.

Multe dintre aceste filmări sunt disponibile și online, existând eforturi de declasificare a lor încă din 1991, după încheierea „Războiului Rece”.

Conform unui interviu dat în 2011, pentru Ney York Times, de un „cameraman atomic”, existau echipe întregi de filmare ale unor asemenea teste. Acesta a afirmat că el și colegii său se aflau atât de aproape de locul detonării încât este posibil ca radiațiile rezultate din explozia nucleară să fi omorât pe mulți dintre ei la o vârstă tânără.

„Oamenii care filmau își făceau treaba, aceasta era munca lor: să filmeze testele nucleare. Era vorba de ingineri supercalificați al căror singur scop era să obțină imagini cât mai neobișnuite, iar pentru asta au și inventat diferite tipuri de camere de filmare”, a spus Alex Wellerstein, istoric al tehnilogiei nucleare și științifice, de la Institutul de Tehnologie Stevens, pentru The Associated Press.

Pe scurt, camerele folosite în acele filmări și care au devenit ținta teoriilor conspiraționiste erau produse special pentru a rezista exploziilor nucleare. Erau încastrate în oțel și plasate în turnuri acoperite cu beton. Toate aceste informații sunt provenite din documentele militare declasificate și pot fi citite online.

În 1955, în ceea ce s-a numit Operațiunea Teapot, 48 de camere au fost plasate la o distanță ce a variat între 838 și 3.200 de metri de locul detonării unei bombe nucleare. Toate erau bine protejate. Cele direcționate către exteriorul clădirilor au fost puse în turnuri betonate la o înălțime ce a permis minimizarea impactului cu suflul exploziei.

Este important de precizat, însă, că filmările ce au ajuns până la noi, sunt cele ce provin din camerele ce au rezistat exploziilor nucleare. Multe dintre ele, într-adevăr, au fost distruse în timpul eforturilor de capturare a momentului exploziei nucleare.